Kola – Cea mai adâncă groapă de pe planetă.

Gaura de foraj de la Kola, groapa a fost rezultatul unei săpături științifice, proiect al fostei URSS.

Proiectul dorea să sape cât mai adânc în scoarța Pământului.

Forajul a început pe 24 mai 1970 pe Peninsula Kola, folosind un “Uralmash-4E” și apoi un “Uralmash-15000″ ca instrumente de foraj.

Mai multe gropi au fost săpate pornind de la o groapa principală.

Cea mai adâncă, SG-3, a fost terminată în 1989, creând o groapa de 12.261 m adâncime, care este cea mai adânca groapa săpată vreodată.

Cea mai lungă groapă săpată este puțul petrolier Maersk BD-04A, de la Al-Shaheen, Qatar, care are 12.290 m lungime.

Kola – Cea mai adâncă groapă de pe planetă.

Proiectul a fost propus prima data în 1962 și a fost repartizat către Consiliul științific Interdepartmental pentru Studiul Interiorului Pământului și pentru Foraje de Mare Adâncime.

Locația a fost aleasă în 1965 în NV URSS, 10 km vest de orașul Zapolyarny, la 69°23’N 30°36’E /.

Adâncimea inițială e fost stabilită la 15.000 m.

La 6 iunie 1979, recordul mondial de adâncime deținut de groapa Bertha Rogers din Washita County, Oklahoma, 9.583 m a fost depășit.

În 1983, forajul a depășit nivelul de 12.000 m și a fost oprit pentru un an pentru a celebra evenimentul.

Această perioadă de pauza este posibil să fi contribuit la un eșec dezamăgitor pe 27 septembrie 1984:

după forarea la 12.066 m, 5.000 m de țevi de foraj s-au desprins și au fost abandonate în adânc.

S-a decis să se foreze din nou de la 7000 de metri.

Groapa a atins 12.262 m adâncime în 1989.

În acel an groapa ar fi trebuit să atingă 13.500 m până la sfârșitul lui 1990 și 15.000 m până în 1993.

Totuși, din cauza depășirii temperaturii prevăzute la această adâncime și poziționare,

180 °C în loc de 100 °C, forajul la adâncime mai mare a devenit imposibil și a fost oprit total în 1992.

Cea mai adâncă groapă de pe planetă.

Odată cu creșterea în temperatură datorată adâncimii, forajul la 15.000 m ar fi însemnat lucrul la 300 °C,

moment în care aparatele ar fi încetat să funcționeze.

Groapa de foraj de la Kola a penetrat aproximativ o treime din scoarța continentală baltică,

estimată ca având 35 de kilometri grosime, cu roci de circa 2,7 miliarde de ani la capat.

Proiectul a cerut studii geo-fizice extinse.

Zonele studiului au fost structura adânca a Scutului Baltic;

discontinuitățile seismice și regimul termic în scoarța Pământului;

compoziția fizică și chimică a scoarței adânci și tranziția de la scoarța superioară la cea inferioara;

geo-fizica litosferică; ti creerea ti îmbunătățirea resurselor pentru studiu geofizic avansat.

Pentru savanți, una din cele mai fascinante descoperiri ce au rezultat din acest experiment,

a fost faptul că schimbarea în vitezele seismice nu a fost găsita la o graniță care marca tranziția ipotetica a lui Jeffrey de la granit la bazalt;

era la fundul unui strat de rocă metamorfică care se extindea de la 5 la 10 km dedesubtul suprafeței.

Roca fusese îndelung fracturată și era saturată de apă, ceea ce era surprinzător.

Aceasta apă, spre deosebire de apa de la suprafață, provenea din minerale și era incapabilă de a ajunge la suprafață din cauza unui strat de roca impermeabilă.

Altă descoperire neașteptată a fost masa de hidrogen, noroiul ce curgea din groapă fiind descris ca “clocotind” cu hidrogen.